Horia Tecău şi Florin Mergea merg mai departe la Australian Open. S-au calificat în optimi
Românii Horia Tecău și Florin Mergea, în perechi diferite, s-au calificat, vineri, la Melbourne, în optimile probei masculine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.
Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, capi de serie numărul 11, au trecut în turul al doilea cu 6-3, 6-4 de olandezii Wesley Koolhof/Matwe Middelkoop, după o oră și 10 minute de joc.
În primul set, echilibrul s-a rupt la 3-3, cuplul româno-olandez câștigând apoi trei ghemuri consecutive și setul. În manșa secundă, Koolhof și Middelkoop au avut 3-2, dar au urma din nou trei ghemuri câștigate de Tecău și partenerul său (5-3), care au închis setul cu 6-4, conform Agerpres.
Tecău și Rojer au reușit 6 ași în acest meci, iar adversarii niciunul, având în schimb 4 duble greșeli. Învinșii au reușit să își creeze o singură minge de break, însă nefructificată.
Horia Tecău și Jean-Julien Rojer și-au luat astfel revanșa în fața perechii Wesley Koolhof/Matwe Middelkoop, după ce olandezii câștigaseră cu 7-6 (4), 2-6, 11-9, pe 12 ianuarie, în sferturile de finală ale turneului de la Sydney.
În optimi, cuplul româno-olandez va juca împotriva australienilor Marc Polmans/Andrew Whittington, câștigători nescontați în fața favoriților numărul opt, Daniel Nestor (Canada)/Edouard Roger-Vasselin (Franța), cu 0-6, 6-3, 6-4.
Florin Mergea și britanicul Dominic Inglot, capi de serie numărul 16, au câștigat în trei seturi, cu 3-6, 7-6 (5), 7-6 (2), în fața francezilor Julien Benneteau/Jeremy Chardy, după două ore și 38 de minute.
Perechea româno-britanică a reușit 4 ași, față de 8 ai adversarilor, a comis 7 duble greșeli (la fel ca francezii), au adunat 48 de lovituri direct câștigătoare (50 pentru învinși) și 31 de erori neforțate (35 pentru francezi).
În optimi, Mergea și Inglot ar putea înfrunta alți francezi, Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, dacă principalii favoriți vor trece de cuplul polonez Jerzy Janowicz/Marcin Matkowski.
Perechile calificate în optimi și-au asigurat cecuri de câte 40.000 de dolari australieni și 180 de puncte ATP fiecare.