MENIU

Horia Tecău - Am fost foarte aproape de câștigarea unei medalii de aur

Horia Tecău a declarat că înfrângerea din finala probei de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro este una dureroasă, dar el și Florin Mergea au fost aproape de câștigarea medaliei de aur.

''Este o înfrângere dureroasă, am fost foarte aproape de câștigarea unei medalii de aur, dar să nu ne demoralizăm. Este o victorie pentru noi să obținem acest argint. Am luptat foarte mult, am muncit ani de zile ca să ajungem aici, să putem să luptăm pentru această șansă. A fost un vis realizat pentru noi, o mare victorie personală, pentru echipele noastre și, chiar dacă am pierdut, am făcut un meci bun. A fost unul dintre cele mai disputate meciuri, unde pe final am terminat mai devreme decât ne doream'', a declarat Tecău după finala cu spaniolii Marc Lopez și Rafael Nadal.

Horia Tecău, care a format cu olandezul Jean-Julien Rojer cea mai bună pereche din circuitul profesionist în 2015, s-a referit și la doza de noroc din finală: ''Nu îmi place să vorbesc despre noroc, câteodată e de partea ta, câteodată de partea lor. Nu cred că s-a jucat meciul la noroc. Este o echipă care dă foarte multe mingi înapoi, trebuie să joci agresiv''.

Mai multe articole despre:
Jocurile Olimpice Tenis Horia Tecau