Halep schimbă antrenorii ca pe șosete? Acum a renunțat și la Victor Ioniță! Cine i-a luat locul
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a renunţat la colaborarea cu antrenorul Victor Ioniţă, după ce a fost eliminată, în această săptămână, în sferturile de finală ale turenului pe iarbă de la Birmingham.
Sportiva originară din Constanța va fi pregătită de Daniel Dobre, informează digisport.ro, preluat de Mediafax.
Dobre a mai făcut parte din staff-ul tehnic al Simonei Halep la Turneul Campionaleor de la Singapore, în octombrie 2014.
Victor Ioniţă a devenit antrenor al jucătoarei de tenis din Constanţa la finalul sezonului trecut, când l-a înlocuit pe belgianul Wim Fissette.
După ce a câştigat trei turnee importante pe hard în 2015, cu Ioniță „în tribune”, Halep a avut un sezon pe zgură dezamăgitor. Ea a fost eliminată în turul 2 al French Open, după ce anul trecut a jucat finala.