MENIU

GINO IORGULESCU, prima reacţie despre ACUZELE DE BLAT de la CHIAJNA-STEAUA

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, consideră că acuzaţiile privind un eventual aranjament la meciul Concordia Chiajna - Steaua din etapa a XX-a a Ligii I sunt "vorbe fără acoperire", precizând că instituţia pe care o conduce nu poate interveni "fără ceva palpabil".

"Am mai văzut acuze din acestea, sunt vorbe care se aruncă fără acoperire, fără o informaţie, ceva palpabil pentru ca noi să putem interveni în disputa asta. Mai sunt şi vorbe aruncate ca să destabilizeze adversarii sau să se creeze o atmosferă mai apăsătoare asupra unor echipe sau jucători", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Gino Iorgulescu.

Steaua a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 4-1 (2-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a XX-a a Ligii I.

După meci, presa de specialitate şi reprezentanţi ai contracandidatelor echipei Steaua la titlu au acuzat Concordia Chiajna că nu şi-a apărat corect şansele. De altfel, astfel de aprecieri au apărut şi după meciul restanţă din etapa a III-a dintre cele două echipe, disputat la 14 februarie, câştigat cu scorul de 4-0 de Steaua. Unul dintre argumentele care au stat la baza acuzelor de blat a fost relaţia de prietenie dintre antrenorii Laurenţiu Reghecampf şi Ionuţ Chirilă.

Mai multe articole despre:
LPF Gino Iorgulescu Chiajna Steaua STEAUA CHIAJNA