Gigi Becali a încălcat grav regulamentul: negociere în secret cu jucătorul rivalei, deşi n-avea voie
Gigi Becali a dezvăluit cum a încercat să-l "fure" pe Dan Nistor (29 de ani) de la CFR Cluj, deşi aceste negocieri n-ar fi trebuit să aibă loc cu jucătorul direct, neaflându-se în ultimele 6 luni de contract, ci doar cu clubul.
Patronul FCSB a spus ce salariu i-a oferit jucătorului.
"Am vrut să-l iau și eu pe Nistor de la CFR Cluj. Am negociat cu el două săptămâni. I-am dat 15.000 de euro, voiam să-i dau 20.000. Era nemulțumit că nu joacă acolo. S-a prins Dan Petrescu și l-a băgat pe teren.
Am vrut să-l iau atunci când l-a dat Dinamo. Asta a fost o mare greșeală. Eu îl luam pe Nistor, chiar dacă aveam 4 mijlocași centrali în echipă. Nistor era rezervă și voia să joace. Dădeam bani numai să-l iau de la CFR", a zis Gigi Becali Digisport.