Gică Popescu, PUS LA ZID de un coleg din GENERAŢIA DE AUR
Antrenorul echipei Rapid, Viorel Moldovan, a declarat, vineri, că este dureros ceea ce i se întâmplă lui Gheorghe Popescu, dar a precizat că legea trebuie să primeze, iar aceasta a decis ca fostul său coleg de la echipa naţională să intre la închisoare.
Întrebat dacă este dispus semneze o petiţie pentru graţierea lui Gheorghe Popescu, Moldovan a răspuns: "Ca fost coleg, da, aş semna petiţia. Dar ca cetăţean, consider că nu suntem mai presus de lege. Legea trebuie să primeze şi legea a decis ca Gică Popescu să intre la închisoare. Îmi pare rău să vorbesc... Chiar nici nu vreau să mai vorbesc ca să nu se interprezete. Asta e viaţa. E dureros şi pentru el şi pentru familia lui, dar nu sunt lucruri de comentat".
Moldovan a adăugat că nu a avut "un şoc" când a aflat decizia în Dosarul Transferurilor. "Pentru Gică Popescu îmi pare sincer foarte rău. Ca fost coleg, pentru că am mâncat o pâine împreună, am trăit bucurii şi deziluzii în acelaşi timp, este dureros. Dar până la urmă asta e viaţa. Există o vorbă, «cum îţi aşterni aşa dormni». Îmi pare sincer rău pentru el, dar nu am ce face. Eu nu am avut niciun şoc când am aflat", a precizat Viorel Moldovan.
În schimb, antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este de partea persoanelor care cer graţierea fostului său coleg de la echipa naţională, Gheorghe Popescu, condamnat în Dosarul transferurilor.
"Sunt şocat de această decizie, mai ales în privinţa unora, dar nu sunt în măsură să judec hotărârea instanţei. Sper să existe căi de atac, iar cei condamnaţi să poată face apel. Eu sunt de partea acelora care cer graţierea lui Gică Popescu, nu cred că este persoana care să merite să stea 3 ani la închisoare", a declarat Contra.
Un senator UNPR buzoian a iniţiat joi o petiţie on-line pentru graţierea fostului fotbalist Gheorghe Popescu, acţiuni similare, de strângere de semnături, fiind iniţiate şi de un consilier local braşovean, dar şi de preşedintele de la Dunărea Calafat, primul club la care a jucat Popescu.
Ulterior, premierul Victor Ponta, preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea au declarat că vor semna petiţia către şeful statului, Traian Băsescu, privind acordarea graţierii individuale pentru Gheorghe Popescu.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul transferurilor.
Astfel, fostul acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a primit trei ani şi opt luni, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, şi fostul impresar Ioan Becali - câte şase ani şi patru luni, impresarul Victor Becali - patru ani şi opt luni, fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu - trei ani şi patru luni, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal - trei ani, o lună şi zece zile, iar fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu - trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.
Potrivit Legii 546/2002, graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară.
Graţierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Cererea de graţiere individuală se adresează preşedintelui şi poate fi făcută de persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia sau de soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate.
În vederea exercitării prerogativei de graţiere, preşedintele poate solicita avize consultative de la Ministerul Justiţiei, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării. De asemenea, atunci când consideră necesar, Preşedintele României poate solicita informaţii organelor administraţiei publice locale, conducătorului locului de detenţie, organelor judecătoreşti şi ale parchetelor, organelor de poliţie şi altor instituţii publice, precum şi comandantului unităţii, pentru condamnaţii militari.