Gică Popescu, înjurat la Craiova! Reacţia „Baciului”
Prezent pentru prima oară în tribunele noului stadion din Craiova, Gică Popescu a fost înjurat de fanii olteni! S-a întâmplat în repriza a doua a confruntării cu Viitorul din Cupa României.
Fostul căpitan al echipei naţionale ştie care este motivul pentru care suporterii Craiovei îl dispreţuiesc şi acum, însă nu a vrut să pună la suflet manifestările alb-albaştrilor.
Fanii din Craiova nu l-au iertat nici acum pe Popescu pentru alegerea făcută în 2002, atunci când s-a întors în fotbalul românesc la Dinamo. 8 meciuri a jucat Popescu pentru Dinamo în sezonul 2002-2003 din Divizia A.
„Transferul la Dinamo a fost greşeala carierei mele. De acolo a şi pornit ura oltenilor pentru mine. Trei luni pe care le-am stat eu în Ştefan cel Mare au şters cu buretele cei 5 ani jucaţi de mine pentru Universitatea. Adică ei au şters, fanii Craiovei. Dar aşa e uneori viaţa. Am fost judecat pentru că m-am dus să joc la o echipă. Că m-am dus să-mi fac meseria, asta vreau să spun. Am mai stat eu atunci să judec ce înseamnă Dinamo pentru Craiova? Plecasem de 12 ani din ţară, oameni buni! Uite, mă mai gîndesc câteodată, parcă mereu cei care au tot condus Universitatea, din 1990 până azi, m-au privit ca pe un adversar. Chiar înainte de Dinamo!” – a explicat în urmă cu mai mult timp Popescu.
Nici Sorin Cârţu nu a fost de acord cu scandările fanilor craioveni.
„Sunt reacții deplasate. Nu poți să te adresezi așa unei foste mari glorii din Criaova. E un om care a ajutat la construirea unei echipe campioane. A ajutat clubul, a ajutat fotbalul craiovean. A făcut cinste prin prezențele lui la națională” – a comentat preşedintele Universităţii Craiova după meciul cu Viitorul.
Gheorghe Popescu a jucat la Universitatea Craiova din 1984 până în 1989.
Vezi pe realitateasportiva.net care a fost reacția fostului mare internațional român după ce fanii Craiovei l-au înjurat.