Liga 1. Vestea care cade ca un fulger: Gică Hagi pleacă!
Gică Hagi se gândeşte să plece de la Viitorul.
La conferinţa de presă de la finalul partidei cu FCSB, pierdută cu 0-2, ”Regele” a afirmat că vrea să facă pasul la o echipă mai mare, dacă nu va face din Viitorul o formaţie puternică, potrivit Mediafax.
"Răbdare? Voi vedea cât o să mai am. La un moment dat o să îmi doresc să am şi eu presiunea să câştig campionatul, presiunea care mă motivează şi pe mine. Fotbalul e viaţa mea. Mereu voi munci pentru fotbal, că o fi aici, la Constanţa, Bucureşti sau alte capitale din Europa sau nu ştiu pe unde, nu ştiu. Îmi doresc altceva. Ori un club mai puternic al meu cu care să reuşesc să fac performanţe şi în cupele europene. Dar nu mai pot să stau să mă bată jucătorii pe care i-am crescut eu. Vreau să fac o echipă mare. Daca nu, plec. Nu o să mai accept să dau în altă parte jucători pentru ca dacă îi dau în altă parte, iau bătaie. Şi atunci nu mai stau. Nu am zis când se va întampla asta, mai întâi să încerc prima variantă, să fac o echipă puternică aici. Nu o fac, n-o să mai stau", a spus Gică Hagi.