Premieră în istoria fotbalului românesc! FRF schimbă logo-ul echipei naţionale
O premieră în istoria echipei naționale care începe în 1922: are propria identitate vizuală și, totodată, un nou echipament cu care va ataca Liga Națiunilor și drumul spre Euro 2020. În pragul marii aniversări a României, 100 de ani de la Marea Unire, Federația Română de Fotbal a pregătit o surpriză tuturor suporterilor fotbalului. Echipa națională are prima identitate de brand din istorie și un nou echipament cu tricolor.
Echipa Națională a Romaniei își propune să ne aducă pe toți, din nou, împreună: moldoveni, dobrogeni, munteni, olteni, ardeleni.
”De astăzi, tricolorii joacă pe piept cu un blazon în care istoria românilor și susținerea lor sunt laolaltă pentru victorie. Noul blazon al Echipei Naționale și noul echipament vor fi pentru tricolorii de azi și de mâine o chemare la unitate și la dăruire. Pentru că doar împreună putem fi mai buni și doar împreună putem câștiga”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
”Mă bucur foarte mult că noul drum pe care l-a început Echipa Națională coincide cu acest nou echipament și această nouă identitate. Știți că am fost, sunt și voi fi mereu un luptător și un patriot – de aceea cred că va conta foarte mult pentru jucători să poarte cu și mai multă mândrie acest tricou înnobilat cu blazonul României și să lupte în fiecare secundă pentru toți românii”, a adăugat selecționerul României, Cosmin Contra.
Noua identitate, transpusă de Joma într-un echipament modern
Nouă identitate a Naționalei simbolizează unitatea românilor, iar Joma contribuie cu un echipament modern și inovativ, prin care fotbaliștii și suporterii să se distingă pe stadioanele lumii.
Noul echipament aduce ultimile noutăți tehnice - calitatea și distincția specifică brandului Joma - primul brand sportiv în Spania și al 3-lea la nivel mondial în echipament sportiv. Este fabricat din poliester special pentru sport căruia i s-a aplicat un tratament special de ultima generație ce oferă articolelor o mai mare rezistență la transpirație. Mai mult, în zonele propice transpirației - în părțile laterale ale tricoului - s-a folosit sistemul Micro-Mesh, o tehnologie care ajută la evaporarea transpirației, mărind confortul sportivului.
Acesta va fi echipamentul în care România va pași spre următoarea provocare: calificarea la EURO 2020.
sursa FOTO: FRF.ro