Fostul fundaș german Karl-Heinz Schnellinger a murit la vârsta de 85 de ani. Este doliu uriaș în fotbalul internațional
Doliu uriaș în lumea fotbalului internațional! Fostul fundaş german Karl-Heinz Schnellinger, care a marcat golul egalării pentru Germania de Vest în semifinala epică a Cupei Mondiale de fotbal din 1970, a murit, luni seară, la spitalul San Raffaele din Milano. El avea 85 de ani. Vestea morții lui Schnellinger a fost confirmată de familia acestuia.
De-a lungul carierei sale, Schnellinger a strâns 47 de selecţii pentru naţionala Germaniei de Vest între 1958 şi 1971 şi a participat la patru ediţii ale Cupei Mondiale. Schnellinger a jucat 17 meciuri pentru Germania de Vest la Cupele Mondiale din 1958, 1962, 1966 şi 1970.
Doliu uriaș în lumea sportului. Un dublu campion european a murit pe frontul din Ucraina la vârsta de 30 de ani
Singurul său gol pentru ţara sa a fost marcat în legendara semifinală Italia-RFG de la Cupa Mondială din 1970. Acel gol le-a permis germanilor să ducă meciul în prelungiri, însă nu i-a împiedicat pe italieni să câştige (4-3) şi să îşi asigure locul în finală.
La nivel de club, Schnellinger a fost campion al Germaniei cu Köln în 1962, înainte de a deveni unul dintre primii germani care au plecat în Italia. A petrecut un sezon la Mantova şi un altul la AS Roma, cu care a câştigat o Cupă a Italiei.
Doliu uriaș la echipa națională de fotbal. A murit medicul echipei feminine
Însă la AC Milan şi-a completat palmaresul, câştigând campionatul Italiei în 1968, Liga Campionilor din 1969 (fosta Cupă a Campionilor Europeni) şi de două ori Cupa Cupelor în 1968 şi 1973. De asemenea, a ocupat locul 3 în competiţia Balonul de Aur din 1962.