FORMULA 1. Schimbări importante în regulamentul competiţiei. Piloţii vor fi afectaţi
Formula 1 va impune o limită de vârstă de 18 ani pentru piloții care vor participa la Campionatul Mondial începând cu sezonul 2016, a anunțat Federația Internațională de Automobilism (FIA).
Dacă măsura ar fi fost aplicată începând din sezonul viitor, pilotul olandez Max Verstappen, care a împlinit 17 ani în luna septembrie, ar fi fost împiedicat să concureze pentru echipa Toro Rosso, cu care a semnat încă de la vârsta de 16 ani. El va deveni cel mai tânăr pilot care a concurat vreodată în Formula 1, în luna martie, cu ocazia Marelui Premiu al Australiei, etapa de debut a Mondialului 2015.
Verstappen, al cărui tată este fostul pilot de Formula 1 Jos Verstappen, va fi coechipier la Toro Rosso cu spaniolul Carlos Sainz Jr (20 ani), fiul cunoscutului pilot de raliuri cu același nume, cei doi urmând să formeze cel mai tânăr cuplu de piloți în sezonul viitor.
Federația Internațională de Automobilism a anunțat, la sfârșitul reuniunii Consiliului său mondial pentru sporturile cu motor de la Doha, că noua regulă se va aplica cu ocazia atribuirii super-licenței obligatorii. Acesta impune echipelor să angajeze doar piloți cu licență validă, pe care Verstappen ar fi fost prea tânăr să o obțină, și să demonstreze totodată o bună cunoaștere a regulamentelor sportive, potrivit agerpres.ro.
Piloții vor trebui, de asemenea, să concureze cel puțin doi ani în formulele minore înainte de a face pasul către Marele Circ, o clauză care l-ar fi împiedicat, de exemplu, pe finlandezul Kimi Raikkonen, campionul mondial de Formula 1 în 2007, să debuteze la echipa Sauber, în anul 2001.