MENIU

Fiul lui Gică Hagi, veste dezamăgitoare, de ultim moment

Situaţia lui Ianis Hagi (19 ani) continuă să fie un punct de interes pentru jurnaliştii italieni, care anunţă că tânărul mijlocaş ofensiv ar putea fi împrumutat la Pescara, echipa din Serie B al cărei antrenor, Zdenek Zeman, e încântat de fiul "Regelui".

Cum Stefano Pioli l-a uitat în afara echipei mari a Fiorentinei în toate meciurile jucate în acest sezon, singura şansă a lui Ianis Hagi e legată, potrivit jurnaliştilor italieni, de un împrumut fie la o echipă modestă de Serie A, fie la una din Serie B, iar cei de la Fiorentina News au identificat "soluţia perfectă" pentru a debloca situaţia mijlocaşului de 19 ani, conform Mediafax.

Conform sursei citate, salvarea lui Hagi ar putea veni de la Zdenek Zeman, unul dintre cei mai experimentaţi antrenori din fotbalul european, care-l apreciază pe român şi l-ar dori la Pescara, ocupanta locului 12 în Serie B: "Zeman e înnebunit după el!", notează jurnaliştii de la Fiorentina News, care consideră oportună plecarea lui Hagi sub formă de împrumut.

De ce s-ar potrivi Hagi la Pescara? În primul rând, toate echipele lui Zdenek Zeman au impresionat prin forţa de atac de care au dat dovadă, antrenorul ceh fiind recunoscut în Italia pentru stilul foarte ofensiv. În al doilea rând, pentru că Zeman a rămas fidel sistemului 4-3-3, în care Ianis a crescut la Viitorul, iar jucătorii săi ofensivi nu au responsabilitatea fazei defensive.

Mai multe articole despre:
Gică Hagi Ianis Hagi