MENIU

FedCup 2015. Ce a spus Alexandra Dulgheru despre rezultatul României în faţa Canadei

Alexandra Dulgheru, jucătoarea care a adus punctul victoriei echipei feminine de tenis a României în fața Canadei (3-2), duminică seara, la Montreal, a declarat că România merită să fie în Grupa Mondială a Fed Cup.

"Este o mare realizare, sunt foarte fericită pentru echipă, sunt fericită pentru că România merită să fie în Grupa Mondială, sunt bucuroasă că Andreea Mitu a făcut un meci mare cu Genie Bouchard. Nu ne așteptam și a fost un punct mare pentru noi, un punct de aur.

Mă bucur că am reușit și mulțumesc întregii echipe pentru ajutor'', a declarat Dulgheru după victoria în trei seturi cu Francoise Abanda, cu 3-6, 7-5, 6-2, punct care a adus promovarea echipei României pentru prima oară în Grupa Mondială după 1992.

''E bine că nu m-am gândit la asta în timpul meciului, pentru că nu aș fi reușit să trimit prea multe mingi peste fileu'', s-a amuzat Alexandra în legătură cu performanța reușită.

Românca a apreciat că a jucat mai bine în meciul câștigat sâmbătă cu Bouchard, decât a făcut-o cu Abanda: ''Sâmbătă am jucat mai bine decât am făcut-o duminică.

Cu Abanda am început să îmi simt mai bine jocul la un moment dat în setul al doilea, iar în ultimul set am reușit să găsesc energia și să închei meciul cu bine. Ea a jucat foarte bine tot meciul, a fost periculoasă și știam că dacă vreau să câștig trebuie să îmi pun toată energia în joc și am reușit să fac acest lucru''.

Dulgheru a dezvăluit și felul cum a reușit să întoarcă jocul în favoarea sa în setul al doilea: ''Căpitanul (Alina Cercel-Tecșor, n. red.) mi-a spus (la 4-2 pentru Abanda în setul al doilea, n. red.) să mă concentrez asupra planului de joc, să mă mișc mai mult pe teren și să urmăresc mingea mai bine, pentru că nu îmi găseam ritmul. Mi-a spus să mă mișc tot timpul, să nu mă relaxez, pentru că atunci corpul meu va resimți oboseala. Am reușit să îmi revin și am început să îmi fac jocul meu''.

Jucătoarea aflată pe locul 69 în lume (70 WTA de luni) a precizat că întreaga echipă a României a fost nemulțumită de suprafața de joc. ''Ne-am pregătit timp de o săptămână aici (la Montreal, n. red.) și i-am spus antrenoarei mele că suprafața este un pic ciudată. Întreaga echipă a fost nemulțumită de suprafața de joc, dar faptul că am reușit să câștig ambele meciuri mă face să fiu fericită''.

Dulgheru nu a uitat să menționeze susținerea deosebită de care s-a bucurat echipa României la Montreal în cele două zile: ''Știam că sunt mulți români în Canada și ne așteptam să fie alături de noi, dar au fost mai mulți decât ne așteptam. Am și spus că m-am simțit ca acasă''.

Echipa feminină de tenis a României a învins Canada cu scorul de 3-2, duminică, la Montreal, și a promovat în Grupa Mondială a competiției Fed Cup.

Punctele echipei noastre au fost aduse de Alexandra Dulgheru (6-4, 6-4 cu Eugenie Bouchard și 3-6, 7-5, 6-2 cu Francoise Abanda) și de Andreea Mitu (4-6, 6-4, 6-1 cu Eugenie Bouchard), în timp ce pentru Canada au punctat Francoise Abanda (4-6, 7-5, 6-4 cu Irina Begu) și perechea Gabriela Dabrowski/Sharon Fichman (6-1, 4-6, 10-5 cu Andreea Mitu/Raluca Olaru).

Sursa: Agerpres

Mai multe articole despre:
Alexandra Dulgheru fedcup 2015