Fanii vor fi în al nouălea cer! Toți jucătorii de la CFR Cluj au scăpat de COVID-19!
CFR Cluj a primit o veste excelentă. Toți membrii clubului care inițial au fost testați pozitiv la coronavius au primit rezultat negativ după repetarea analizelor la o clinică din Cluj.
26 de oameni din cadrul clubului CFR Cluj fuseseră inițial descoperiți infectați cu noul virus, însă rezultatele venite duminică au relevat faptul că niciunul nu mai are COVID-19, potrivit Telekom Sport.
Cazurile pozitive descoperite înaintea meciului cu FCSB i-au încurcat teribil pe ardeleni, care vor avea o misiune extrem de grea pe final de sezon. „Programul pentru CFR Cluj este următorul. Pe 28 va juca cu FC Botoșani, pe 31 iulie cu FCSB și pe 3 august cu CS Universitatea Craiova”, a spus Justin Ștefan, secretarul general al LPF.
„Ieri am vorbit cu Dan Petrescu. Era la spital, singur în cameră, la Cluj. A avut o temperatură peste 37 doar la Mogoșoaia. Pentru el cea mai mare problemă e că i-au venit toate cele 3 fete la Cluj și nu poate să se vadă cu ele. Azi face un test și, dacă testul iese negativ, se poate izola acasă.
El crede că e o răceală puternică, crede că e problemă pentru cei mai în vârstă. Problema e că se întrerupe campionatul, nu știi unde ești, locul 1 sau 2. Nu era speriat, ci dezamăgit. Înainte de meciul cu Craiova, pierdut cu 2-3, au apărut niste discuții. Trebuiau să se dea niște bani pe 25, nu s-au dat”, a spunea în această săptămână Ioan Becali.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.