Fanii echipelor de tradiție din România, subiect de film în Italia
Realizat de jurnaliştii italieni Damiano Benzoni şi Gianni Galleri, documentarul despre renașterea Petrolului Ploiești, după faliment, a fost lansat pe 25 noiemebrie, la Torino. Filmul a fost prezentat în cadrul unui festival dedicat fotbalului din sud-estul Europei. Cei doi jurnaliști au fost la Ploieşti şi au făcut interviuri cu mai mulţi dintre liderii suporterilor petrolişti dar şi cu Octavian Grigore, fostul antrenor principal al ‘lupilor’. Apoi au reuşit să documenteze video subiectul cu ajutorul fanilor petrolişti.
Documentarul, intitulat ”Il Petrolul non muore (Petrolul nu moare!)” a beneficiat de un real succes în Italia, televiziunea publică RAI 3 acordând un spațiu amplu acestui subiect.
Așa cum spune și descrierea unui mesaj ce însoțește un material video postat pe facebook, filmul are ca scop urmărirea îndeaproape a crizei prin care au trecut în ultimii ani, echipe de tradiție ale fotbalului românesc. Chiar dacă subiectul principal al documentarului este legat de echipa fanion a Ploieștiului, cei doi jurnaliști italieni nu au omis nici alte nume mari din sportul rege de la noi, care s-au confruntat cu falimentul din cauza foștilor conducători.
Din fericire, aceste cluburi de tradiție au renăscut din propria cenușă cu ajutorul fanilor înfocați cu care se pot lăuda: Universitatea Cluj, Rapid București, Oțelul Galați, sau UTA Arad sunt și ele menționate în acest documentar.
Vezi pe realitateasportiva.net super-documentarul care face furori în ITALIA!