MENIU

EXCLUSIV | Șansa imensă pe care o are Adi Mutu la Euro 2021: “Am stat de vorbă cu el și mi-a spus asta”

“Briliantul” a reușit să îi ducă pe micii tricolori la turneul final de anul viitor, acolo unde România le va avea ca adversare în grupă pe Germania, Olanda și Ungaria. 

Iar până acum cariera de antrenor a lui Adi Mutu seamănă izbitor cu cea a lui Mirel Rădoi. Ambii au preluat selecționata U21 la mijlocul preliminariilor după ce mai aveau o singură experiență ca tehnicieni în Liga 1.

Iar la turneele finale, și unul și altul au avut parte de adversare tare în grupă. În 2019, România le-a înfruntat pe Franța și Anglia, acum generația 2021 le are ca adversare pe Germania și Olanda.

După ce tricolorii mici au ajuns în semifinale la CE de anul trecut, o performanță similară pentru Olaru & Co în primăvara viitoare ar putea să îl propulseze pe Mutu ca un posibil succesor pentru actualul selecționer. Asta în cazul nedorit în care acesta nu și-ar îndeplini obiectivul trasat, acela de a califica România la Wolrd Cup 2022.

“Am stat de vorbă cu el și mi-a mărturisit că ăsta este visul lui. E bine că are oameni de fotbal pe lângă el, ar fi foarte frumos să ajungă selecționerul naționalei mari pentru că ar continua tradiția numelor mari ajunse în această postură.

Au fost Hagi, Pițurcă, acum Rădoi. Dacă eșuăm în următoarele preliminarii, cred că Mutu poate fi succesorul lui Rădoi. Poate face o campanie bună pentru Euro 2024 și de ce nu și un turneu final bun”, a declarat Romulus Buia, în exclusivitate pentru Realitatea Sportiva. 

Un alt fost fotbalist consideră că Mutu a procedat bine atunci când a refuzat oferta celor de la CFR Cluj.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net