MENIU

EXCLUSIV | Revine Manea în Gruia? Ce spun oficialii CFR-ului despre transferul fundașului

Cristi Manea (22 ani) și-a reziliat contractul cu FCSB și se poate întoare la CFR, echipă în tricoul căreia a avut cele mai bune prestații din carieră.

Fundașul dreapta s-a săturat să fie rezervă la clubul din Capitală, iar Gigi Becali i-a semnat rezilerea contractului.

În actualul sezon de Liga 1, Manea a bifat doar 3 apariții pentru FCSB. Bogdan Argeș Vintilă l-a preferat pentru postul de fundaș dreapta pe Vali Crețu (31 ani), iar tânărul jucător a fost rezervă în marea majoritate a meciurilor.

Fotbalistul mai are contract cu Apollon Limassol până în 2021, însă poate evolua tot în Liga 1, la CFR. Recent, Dan Petrescu declara că îi pare rău pentru situația fostului său elev și că și-ar dori ca acesta să joace cât mai mult.

”Îmi pare rău pentru Cristi. La CFR a jucat foarte bine doi ani, și-a făcut datoria, ne-a ajutat, el pe noi, noi pe el. Acum, după ce a plecat de la noi, nu pot să mai spun foarte multe.

Nu știu ce s-a întâmplat cu el. Eu îmi doresc ca el să joace fotbal pentru că este un jucător foarte bun și un băiat excelent” declara ”Bursucul”.

Astfel, după rezilerea contractului cu vicecampioana, Manea poate juca din nou în Gruia.

Contract de Realitatea SportivăBogdan Mara, directorul sportiv al CFR-ului a anunțat că campania de transferuri a ardelenilor nu s-a încheiat.

Vezi pe realitateasportiva.net ce a declarat oficialul campioanei României.

Mai multe articole despre:
cristi manea cfr cluj transfer fcsb bogdan mara