EXCLUSIV | Acuze grave după înfrângerea la scor în fața marii rivale: „Am devenit spital ambulant”
Oficialii celor de la SCM Râmnicu Vâlcea au luat foc după ce echipa a fost învinsă categoric de CSM București, în primul duel din optimile de finală ale celei mai tari competiții inter cluburi de pe continent.
Florin Verigeanu nu și-a menajat deloc fetele după prestația de sâmbătă.
„Din păcate se pare că jucătoarele nu mai dau dovadă de aceeași unitate de grup care a fost principalul nostru atu. Probabil se gândesc deja la viitoarele echipe unde vor pleca. O să începem și noi să luăm niște măsuri.
Jucătoarele străine se menajează pentru echipele naționale. Se recuperează la noi după ce se întorc accidentate de la loturi, în acest fel am devenit spital ambulant”, s-a plâns Florin Verigeanu, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.