MENIU

Europa League. S-a stabilit ce echipe vor disputa finala Europa League

Ajax Amsterdam şi Manchester United sunt cele două echipe care îşi vor disputa finala Europa League, dar au ajuns în ultimul act cu mari emoţii, având parte fiecare de un final de partidă incendiar. 

Manchester United s-a calificat în finala Europa League la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Celta Vigo pe teren propriu, 1-1 (1-0), în manșa a doua a semifinalelor.

După 1-0 la Vigo, echipa antrenată de Jose Mourinho a deschis scorul prin Marouane Fellaini (17), însă a fost dominată tot meciul de galicieni, care au egalat prin Facundo Roncaglia (85), finalul fiind unul cu emoții, un eventual gol putându-i scoate pe ''diavolii roșii'' din competiție. Dramatismul finalului de partidă a fost accentuat și de faptul că arbitrul român Ovidiu Hațegan a eliminat câte un jucător de la fiecare echipă, Bailly, respectiv Roncaglia, în urma unei altercații.

Ajax Amsterdam s-a calificat în finala Europa League la fotbal, joi seara, deși a fost învinsă în deplasare de Olympique Lyon, cu scorul de 3-1 (2-1), în manșa a doua a semifinalelor.

Formația olandeză a reușit calificarea în ultimul act grație victoriei cu 4-1 din tur.

Mai multe articole despre:
Ajax Europa League man united