MENIU

EURO 2016: Un suporter englez, susţinător al Islandei, a fost înjunghiat

Un suporter englez, susţinător al reprezentativei Islandei, a fost înjunghiat, duminică seară, la Paris, suferind o plagă de doi centimetri în zona abdomenului, a anunţat Le Parisien, preluat de News.ro.

Suporterul englez, dar purtând însemne ale echipelor Islandei şi Franţei, era împreună cu partenera sa, când a fost înjunghiat în arondismentul X al Parisului, în faţa unei braserii din apropierea Gării de Nord, în jurul orei 23.30.

Victima, în vârstă de 25 de ani, este un poliţist englez aflat în vacanţă. El a fost transportat la spital şi a fost operat.

Autorul atacului a fost reţinut datorită intervenţiei unui poliţist din Seine-Saint-Denis, aflat în timpul liber, şi care trecea prin zonă. Motivul agresiunii ar fi o dispută verbală.

Deocamdată nu se cunoaşte identitatea autorului. Bărbatul reţinut nu vorbeşte nici franceză, nici engleză şi nu avea acte asupra sa. El a încercat să se descotorosească de două cuţite pe care le avea auncându-le într-un coş de gunoi.

Mai multe articole despre:
înjunghiat EURO 2016