EURO 2016. Scandal URIAŞ! Gică Hagi a ieşit la ATAC. Ce scrisoare le-a trimis şefilor din Federaţie
Gheorghe Hagi cere demisia conducerii FRF, după ce a fost deranjat de o analiză referitoare la activitatea lui de selecţioner, făcută de Andrei Vochin, consilierul preşedintelui federaţiei, Răzvan Burleanu, şi publicată, joi, într-un articol din Gazeta Sporturilor.
"Personal, cred că a fost o formă foarte subtilă de a mă ataca, invocând eşecul, amintind de perioada foarte scurtă ca antrenor al echipei naţionale, de cinci luni (iulie-noiembrie 2001), în care am bătut Ungaria în deplasare pentru prima oară în istorie şi am pierdut barajul cu Slovenia din calificările pentru World Cup 2002. Felicitări Andrei pentru concluzia şi analiza la care ai ajuns: «Tinerii au dat greş», cu referire directă la adresa mea, ca antrenor al echipei naţionale la vârsta de 36 de ani. Într-adevăr, ai dreptate 100% şi te felicit pentru asta, dar ai omis un lucru: cu aceeaşi măsură să vă analizaţi şi pe voi acum după ce v-aţi făcut de ruşine la Campionatul European. Dacă eu eram tânăr şi fără experienţă la 36 de ani, după 20 de ani de jucat fotbal la cel mai înalt nivel naţional şi internaţional, atunci tu şi preşedintele FRF nu sunteţi FOARTE-FOARTE-FOARTE TINERI şi lipsiţi de experienţă pentru a conduce destinele fotbalului românesc???? Gândiţi-vă şi reflectaţi la ceea ce am afirmat şi sper ca împreună cu preşedintele FRF să realizaţi că sunteţi prea tineri şi fără experienţă să fiţi la cârma fotbalului românesc, la fel cum am fost şi eu la 36 de ani. Atunci eu am plecat. Voi ce faceţi, nu sunteţi la fel de tineri şi lipsiţi de experienţă????", se arată în scrisoarea lui Hagi, publicată pe site-ul academiei sale de fotbal.
Fostul căpitan al echipei naţionale vorbeşte despre momentul zero al fotbalului românesc după eliminarea României din faza grupelor Euro-2016 şi umilinţa înfrângerii din meciul cu Albania. El continuă criticile la adresa conducerii FRF, prin comparaţie cu performanţele pe care el şi Generaţia de aur le-au avut.
"Andrei, îţi dau trei motive pentru care acesta este momentul ZERO al fotbalului românesc şi de ce este bine ca fiecare să rămânem să facem ceea la ce ne pricepem cel mai bine pentru că aici vorbim de a conduce şi a lua decizii importante pentru fotbalul românesc,
a) Cea mai mare problemă a fotbalului românesc în acest moment este că noi cei care am jucat şi am făcut performanţă la cel mai înalt nivel suntem judecaţi şi conduşi de oameni care nu au experienţă şi sunt foarte-foarte tineri pentru a avea în mâini soarta fotbalului românesc.
b) Sub conducerea voastră pentru prima oară în istoria echipei naţionale ne-aţi făcut să ne simţim UMILIŢI (Albania ne-a bătut în meci oficial, nu în meci de pregătire), lucruri ce au fost reflectate de suporteri, mass-media şi oameni de fotbal după eliminarea echipei României de la EURO 2016, nu de mine!
c) Sub conducerea voastră în ultimii doi ani nu s-a realizat nicio performanţă la tineret şi juniori (U21, U19, U17, U15), rezultatele fiind foarte slabe, să nu spun dezastruoase. De doi ani vă tot spun că Ungaria ne-o va lua înainte: ne-au depăşit la EURO (vezi rezultatul cu Portugalia), iar la copii şi juniori s-au calificat la turnee finale. De asemenea, vecinii noştri din estul Europei sârbii şi croaţii au câştigat trofee, iar noi am ajuns să fim învinşi de Bulgaria pe teren propriu şi nu s-a întâmplat nimic. Pentru mine, tot ce s-a întâmplat la juniori U19 / U17 / U15 este egal cu ZERO performanţe. Noi de ce nu putem face nimic? Pentru că trebuie să te pricepi la fotbal. Pare uşor, dar nu e!
Închei această scrisoare deschisă cu un singur gând: REFLECTAŢI FOARTE BINE CE DRUM URMĂM ŞI CU CINE ÎL CONSTRUIM", a mai scris Hagi.
Gazeta Sporturilor a precizat, vineri, că partea la care se referă Gheorghe Hagi a fost extrasă de autorii articolului dintr-o analiză mai veche făcută de Andrei Vochin, fost jurnalist.
Sursa: news.ro