MENIU

EURO 2016 - Naţionala României este prima echipă, sosită în Franța.Fotbaliștii, păziți cu mitraliera

<p>EURO 2016</p>

EURO 2016. Echipa națională de fotbal a României, care va disputa meciul de deschidere de la Euro 2016 cu selecționata țării gazdă, pe 10 iunie pe Stade de France (Grupa A), este prima reprezentativă care a ajuns duminică în Franța, conform postării pe rețelele de socializare.

EURO 2016. Reprezentativa României, care își are cartierul general la Orry-la-Ville, în nordul Parisului, a aterizat pe aeroportul Charles-de-Gaulle puțin după ora 12,00, conform unei fotografii publicate pe contul oficial de Twitter al "tricolorilor", înainte de a se deplasa către Tiara Chateau Hotel Mont Royal Chantilly.

Măsurile de securitate din cantonamentul echipei naționale sunt atît de dure încât fotbaliștii sunt păziți de forțe înarmate cu mitraliere și pistoale.

Alte selecționate urmează să se sosească duminică, în afara echipei Franței, care este așteptată să revină la cartierul general de la Clairefontaine după victoria cu 3-0 în fața Scoției (sâmbătă).

Irlanda de Nord urmează să aterizeze duminică la Lyon, apoi Rusia și Țara Galilor, care vor sosi în cursul serii la Roissy și, respectiv, Dinard, în Bretania.

Sosirile echipelor naționale sunt eșalonate până joi, dată la care va ajunge Portugalia, ce are programat un meci amical la Lisabona miercuri cu Estonia.

Dintre favoritele de la Campionatul European 2016, Germania va sosi marți la Chambery, în apropiere de Lyon, iar Spania miercuri la La Rochelle (vest). În privința englezilor, ei vor sosi luni la Bourget.

Mai multe articole despre:
România fotbal sport echipe EURO 2016