MENIU

Elisabeta Lipă felicită naţionala de handbal: " Bravo, fetelor!"

Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului și Sportului, a felicitat naționala feminină de handbal a României pentru victoria reușită miercuri în fața campioanei olimpice Rusia, la EURO 2016, într-o postare pe Facebook.

''Naționala feminină de handbal mi-a făcut o mare bucurie în această seară și sunt convinsă că a produs emoții și sentimente identice în multe alte inimi de români. Să învingi echipa Rusiei, campioana olimpică en titre, nu este la îndemâna oricui. Toată echipa merită felicitări, la fel ca și antrenorii, dar nu pot sa nu remarc evoluția Denisei Dedu! Mai mult decât un meci, am câștigat un portar! Bravo, fetelor! Sper să rămâneți la fel de concentrate până la final, cu evoluții la fel de bune, și să țineți steagul sus la Campionatul European din Suedia!'', a scris Lipă în rețeaua de socializare, conform Agepres.

Succesul tricolorelor a fost salutat și de președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, care a fost însă mult mai concis. ''Am învins Campioana Olimpică! România — Rusia: 22—17! Mândru că sunt Român! Bravo Fetelor! #HandbalulSportNational, #HaiRomania'', a scris în mesajul său.

Naționala feminină de handbal a României a obținut o victorie de senzație în fața echipei Rusiei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 22-17 (11-9), miercuri seara, la Helsingborg, în Grupa D a Campionatului European — EURO 2016 din Suedia.