Eliminare incredibilă la Australian Open. Nimeni nu se aștepta
Tenismanul sârb Novak Djokovic, fostul număr unu mondial, a fost eliminat în optimile de finală ale Openului Australiei, în trei seturi, 7-6 (7/4), 7-5, 7-6 (7/3), de sud-coreeanul Hyeon Chung, într-o partidă disputată luni la Melbourne.
Djokovic (30 ani), aflat în prezent pe locul 58 în ierarhia ATP, a câştigat de şase ori în cursul carierei sale Openul Australiei, ultima oară în 2016, când l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray. Sârbul a revenit recent în competiţie după o pauză forţată de şase luni, generată de o accidentare la cot.
Hyeon Chung, în vârstă de 21 ani, ocupă locul 58 în clasamentul mondial, fiind una dintre speranţele circuitului profesionist masculin. El este primul jucător din Coreea de Sud care atinge sferturile de finală la un turneu Mare Şlem.
Jucătorul asiatic îl va avea ca adversar în turul următor pe americanul Tennys Sandgren, numărul 97 mondial, care reuşit să-l elimine, la rândul său, pe austriacul Dominic Thiem, favoritul numărul 5, în faţa căruia s-a impus în cinci seturi, 6-2, 4-6, 7-6 (7/4), 6-7 (7/9), 6-3, într-o altă partidă programată luni.