Eduard Novak, singurul campion paralimpic din România, a plecat la RIO: Îmi doresc o medalie!
Singurul campion paralimpic din istoria României a plecat ieri optimist spre Rio de Janeiro, cu gândul să aducă o nouă medalie de aur pentru tricolor. Novak speră ca un eventual succes al său să amplifice sportul paralimpic în țară la nivelul celor din țările dezvoltate economic, se arată într-un comunicat remis realitatea.net.
Ajuns la 40 ani, Eduard Carol Novak va fi portdrapelul delegației României la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro (7-18 septembrie).
Ciucanul va participa în trei probe la categoria C4: urmărire pe velodrom (10 septembrie), contratimp individual (14 septembrie) și fond șosea (16 septembrie). Deși a obținut aurul la Londra în proba de 4km urmărire pe velodrom, harghiteanul pariază la această ediție pe un succes la contratimp individual pe șosea, acolo unde are două medalii de argint în palmares (la Beijing 2008 și Londra 2012).
"Mă simt foarte bine din toate punctele de vedere, nu am niciun stres. Cred că mă ajută și experiența acumulată la edițiile precedente. Sper ca acest avantaj va conta în lupta cu adversarii mei aflați la prima Paralimpiadă. Tot anul acesta a fost un mare cantonament, am participat la multe concursuri de șosea alături de sportivii fără dizabilități, iar în ultima lună am tras foarte tare la teste în Italia.
Teoretic la proba de urmărire plec cu șansa a treia, după un slovac și un australian, dar la contratimp am șanse să obțin chiar o medalie de aur. La fond se poate întâmpla orice. M-ar bucura însă orice medalie obținută la Rio".
Jocurile Paralimpice, un show planetar
Fenomenul paralimpic este în plină dezvoltare pe plan mondial, iar o dovadă în acest sens stau cifrele statistice. 3,8 miliarde de oameni a fost audiența la TV a Jocurilor Paralimpice de la Londra, acolo unde s-au vândut 2,8 milioane de bilete. la Rio 2016 vor participa 4500 sportivi din 176 națiuni în 23 de ramuri sportive. România va reprezentată de 11 sportivi, cea mai mare delegație din istorie.
"Sportul paralimpic reprezintă oglinda unei societăți civilizate. Există națiuni care au delegații și de 300 sportivi. Din păcate, în România mai avem multe de învățat. După aurul din 2012, lucrurile au început totuși să ia o turnură pozitivă. Am reușit anul trecut să inserăm în legea sportului să nu mai fim discriminați față de sportivii normali, să primim aceleași premii ca cei olimpici și să avem rente viagere. Sper ca printr-o nouă medalie la Rio să atrag atenția asupra fenomentului paralimpic, mai mulți oameni cu dizabilități să se apuce de sport, iar autoritățile se le ofere o infrastructură adecvată", a precizat președintele Federației Române de Ciclism.
12.000 euro o bicicletă de top Eduard Novak va fi însoțit la Jocurile Paralimpice de antrenorul Cristiano Vallopi, de mecanicul argentian Szanta Juan, de masorul Tibor Ianosi și de colegul Olah Attila de la Tușnad Cycling Team. Acesta va concura la o altă categorie C2.
"Am mari emoții deoarece este prima mea Paralimpiadă. Îmi doresc o clasare în top 10", a precizat acesta. Cei patru au plecat cu un bagaj numeros în Brazilia, cu 7 cutii uriașe, 8 biciclete, 16 roți, rulou de antrenament și seturi de truse de scule.
"Suntem în mileniul trei, nu mai poți face performanțâ concurând pe bicicleta bunicului de la țară. Un model de contratimp costă în jur de 12.000 Euro, bani pe care i-am achitat din buzunarul meu și al sponsorilor. Aș vrea cu această ocazie să le mulțumesc celor care m-au ajutat în tot acest ciclu olimpic și au făcut posibilă prezența mea în Brazilia: Tușnad, Allianz Țiriac, Primăria Miercurea Ciuc, MOL, BCR, Consiliul Județean Harghita, Napolact, Mircea and Lawyers, Vrancart, Nuclearelectrica, Dedeman, Autoliv, Drag, Casco și Belloto", a încheiat Eduard Novak.
Fan-club în cofetăria Novak
Unicul campion paralimpic le-a pregătit deja o surpriză fanilor săi. Pe perioada Jocurilor Paralimpice vor putea viziona cursele sale în direct în cofetăria familiei din Miercurea Ciuc, locație amenajată cu poze, tricouri și trofee din cariera sa. În plus, pe pagina oficială de facebook Eduard Novak se va organiza un concurs, iar un suporter fidel va primi un set de echipament de antrenament al echipei naționale cu autograful său.