Dramatic! Handbalistele de la CSM Ploieşti au intrat în grevă: "Nu avem bani de mâncare!"
Handbalistele echipei CSM Ploieşti au intrat în grevă, marţi, refuzând primul antrenament al zilei, iar ele reclamă că nu şi-au primit salariile de peste două luni, în condiţiile în care urmează să joace şi în Cupa EHF, iar sâmbătă şi duminică ar putea fi anulate amicalele cu naţionala.
Situaţia este cu atât mai delicată, cu cât a apărut o solicitare din partea Federaţiei Române de Handbal pentru două meciuri de verificare în compania echipei naţionale feminine, ce se pregăteşte să plece la Olimpiada de la Rio, însă nu se poate oferi un răspuns cert. Partidele ar urma să aibă loc sâmbătă şi duminică, la Sala „Olimpia”, începând cu ora 10.30, scrie site-ul OFICIAL al formaţiei.
Iată câteva dintre opiniile jucătoarelor care apar pe site-ul mai sus amintit.
Mihaela Tivadar (căpitanul echipei): „Este o situaţie dificilă, am ajuns într-un punct în care pur şi simplu nu se mai poate pentru că suntem neplătite de două luni şi jumătate. Am început, de două săptămâni, perioada de pregătire, o perioadă foarte importantă pentru noi, şi nu avem condiţiile necesare, nu avem vitaminizare, nu avem recuperare şi probabil la un moment dat vom fi trase la răspundere pentru că nu vor fi rezultate. Probabil că lumea se gândeşte că e foarte simplu să faci sport, iei o minge şi o baţi. Dar nu e chiar aşa. Pentru noi e foarte clar: dacă situaţia nu se rezolvă în câteva zile, nu ne mai antrenăm şi vom depune memorii. Iar dacă cineva îşi imaginează că nu ne vom recupera banii, se înşeală, pentru că există cel puţin o cale sigură de atac şi vom câştiga. Am discutat cu conducerea, încearcă să rezolve situaţia, dar eu nu înţeleg de ce înainte de alegeri era totul legal, iar acum nu mai e legal. Nu ştiu… Să stăm să aşteptăm că poate, poate… Avem şi noi nişte cheltuieli, trebuie să trăim. Am refuzat nişte echipe în această vară, poate echipe mai bune, poate nu, ideea e că am preferat să rămânem aici cu gândul că va fi ceva frumos. Paradoxal, a fost anul cel mai bun al Ploieştiului, jucăm în cupele europene şi ar trebui să fie o mândrie pentru oraş că am reuşit această performanţă. Cred că sunt echipe cu bugete mai mari decât noi care cred că şi-ar tăia o mână să fie în locul nostru… Nu înţeleg de ce s-a ajuns aici, nu înţeleg de ce nu ni se spune clar mai vrem sau nu mai vrem performanţă! Promisiuni există şi sper să existe o rezolvare. Mi-ar părea rău să plec pentru că suntem un colectiv frumos, suntem unite şi cred că am putea face lucruri frumoase împreună. Am mai avut probleme anul trecut şi de pe locul trei am ajuns pe şase şi o astfel de situaţie de afectează, dar trebuie să mergem mai departe”.
Daciana Balaban Curtean: „Până acum am aşteptat, nu am vrut să ne pripim, am avut toată înţelegerea faţă de club, faţă de cei de la Primărie, dar s-a ajuns într-un moment în care efectiv nu ne mai putem concentra la pregătire. Ne lipsesc foarte multe, incluzând şi medicamente şi condiţiile de pregătire – probabil un cantonament era foarte bun – iar atmosfera e din ce în ce mai proastă, oricât am încerca să ne ajutăm, să ne încurajăm. S-a ajuns prea departe şi nu înţeleg de ce tocmai acum, când noi, ca echipă, am oferit tot ce a fost mai bun, avem performanţa cea mai bună de când există clubul, se pare că nimeni nu vrea să mergem mai departe. Ne dorim să rămânem aceeaşi echipă frumoasă, acelaşi colectiv, dar dacă cei de la Primărie nu vor să ne susţină, nu putem să rămânem aşa, pe nimic. Fiecare are familie acasă şi trebuie să ne continuăm vieţile. Noi am ales, deocamdată, să continuăm la CSM Ploieşti, asta şi dacă o vor dori cei care trebuie să finanţeze clubul. Noi vrem să jucăm în Europa pentru Ploieşti, dar ne dorim să ni se achite şi datoriile. Noi ne-am făcut datoria, acum este rândul lor!”
Iryna Burtea-Shutska: „Eu am familie, toate fete au şi nu avem bani pentru mâncare, nu avem bani pentru motorină să ajungem la antrenamente. Spune-ţi-mi dacă lucrează cineva la Primărie fără salariu două luni? Nu cred aşa ceva! Toată lumea are familie şi vrea să fie plătită la timp. Vreau să fiu plătită pentru ce am muncit, pentru tot ce am făcut noi ca echipă. Am îndeplinit obiectivele şi merităm să fim respectate! Nu ştiu cât vom mai rezista. Voi rezistaţi fără bani?”
Marina Dmitrovic: „Trebuie să ne pregătim pentru a juca în cupele europene, dar ceea ce se întâmplă acum nu este bine. Sunt jucător profesionist, am o carieră şi am rămas aici pentru că vreau să fac performanţă, dar în condiţiile în care nu sunt plătită, nu ni se asigură condiţii din punct de vedere medical, al recuperării după antrenamente, nu e bine. Dacă nu ni se dau banii, luni mergem la federaţie şi depunem memorii. Eu sunt străină, sunt profesionistă, îmi fac treaba şi vreau să fiu plătită pentru asta”.
Neven Hrupec (antrenor principal): „Sunt surprins şi puţin dezamăgit, pentru că am făcut un rezultat istoric, calificându-ne în Cupa EHF, am făcut un lot poate mai bun decât în sezonul trecut, fetele au venit la primele antrenamente după o perioadă în care au lucrat individual acasă, dar lucrurile nu sunt în regulă acum. Şi nu pot să tac. Nu avem condiţii de antrenament! Şi asta e cel mai important. Nu avem susţinătoare de efort, nu avem condiţii de recuperare. Avem doar o sală de sport! Nu am vrut să mergem în cantonament, pentru că am înţeles că nu sunt bani, dar nu e normal să se adune aproape trei luni fără salarii. Suntem profesionişti, vrem să jucăm pentru Ploieşti, dar fiecare dintre noi are o familie şi trebuie să o întreţinem. Fetele s-au antrenat foarte bine, ieri am avut o discuţie în vestiar şi le-am explicat că dacă ne oprim va fi greu să obţinem rezultate bune în meciurile oficiale. Dar, dacă nu se rezolvă această problemă, fetele vor pleca, pentru că nu vor să munească fără bani”.