MENIU

DRAMĂ în sportul românesc! Un mare rugbist a murit la doar 30 de ani. Nimeni nu se aştepta

Andrei Octavian Nicolescu, fost jucător al echipelor de rugby Metrorex, Griviţa şi Dinamo, a decedat în urma unui atac cerebral, informează site-ul Federaţiei Române de Rugby.

Fostul rugbyst, originar din Bucureşti, şi-a început cariera la CSS Triumf Bucureşti, pentru care a evoluat trei ani, iar în 2006 s-a transferat la RC Griviţa. Din 2011, acesta a jucat la CS Dinamo.

Acesta urma să împlinească 31 de ani pe 22 ianuarie. Andrei Nicolescu era preşedintele unui club de nataţie, Aqua Sport Bucureşti, conform Mediafax.

„Toto a fost un coleg deosebit, săritor, altruist şi cu spirit de echipă. Nu a excelat doar în rugby ca sportiv, ci şi ca manager, conducător al clubului de nataţie Aqua Sport. Este o pierdere grea, nu-l vom uita niciodată”, a declarat Ştefan Mitrea, fost coleg de echipă şi prieten al acestuia.

Federaţia Română de Rugby şi-a exprimat regretul faţă de dispariţia sportivului şi a transmis sincere condoleanţe familiei îndurerate.

Mai multe articole despre:
Andrei Octavian Nicolescu