MENIU

Doliu în sportul românesc: un fotbalist s-a sinucis la vârsta de 26 de ani

Un fost fotbalist de la FC Vaslui s-a sinucis la numai 26 de ani. Vestea a zguduit lumea fotbalului românesc, mai ales că era cunoscut ca un băiat muncitor, vesel şi dedicat pasiunii sale, fotbalul, informează Realitatea TV.

Este vorba despre jucătorul Ciprian Potorac, fost component la FC Vaslui. El a fost găsit fără suflare în podul blocului unde locuia, în municipiul Vaslui. Degeaba pompierii au încercat să îl resusciteze, nu au mai putut face nimic pentru tânăr.

În ultimii 2 ani a jucat la echipa Someşul Letca după o gravă accidentare la genunchi care l-a determinat să renunţe la sportul de mare performanţă. În Liga 1 a fost însă un jucător remarcabil, spun apropiaţii.

După ce s-a retras din Liga 1, a plecat o perioadă în Italia, unde s-a căsătorit. Însă problemele financiare și de familie l-ar fi determinat să îşi ia zilele. Doi copii au rămas acum fără tată.

Mai multe articole despre:
fotbal FC Vaslui fotbalist sinucis Ciprian Potorac