MENIU

Doliu în sportul românesc! A murit unul dintre cei mai reputați antrenori

A murit

A murit un cunoscut antrenor de tenis din România. El avea 70 de ani.

A murit antrenorul Marinel Bondoc, un nume cunoscut în sportul românesc. Antrenorul a avut performanțe notabile.

Marinel Bondoc a fost unul dintre cei mai mari antrenori din istoria clubului Progresul București, prin mâna sa trecând mii și mii de copii care au învățat tainele sportului alb de la renumitul tehnician.

De numele lui Marinel Bondoc se leagă incredibila performanță a Clubului Sportiv Progresul București care a cucerit, cu echipa de tenis feminin, medalia de bronz la Cupa Campionilor Europeni din 2007. La competiția ce a avut loc în Franța, la Rennes, au participat zece state, iar echipa României a ieșit pe podium.

„Mii de copii au învățat tenis de la Marinel Bondoc, un nume de referință în tenisul românesc, iar una dintre performanțele lui remarcabile a fost reușită în anul 2007, ca antrenor al echipei de fete a Clubului Progresul, cu care a cucerit medaliile de bronz la Cupa Campionilor Europeni. Trupul neînsuflețit a fost depus azi (n.r. – 1 aprilie), la Capela Cimitirului Ghencea 1 Civil. Federația Română de Tenis este alături de rudele și prietenii care trec prin momente grele și transmite Sincere Condoleanțe familiei îndoliate”, a transmis FRT pe site-ul oficial.

În ianuarie anul acesta, un alt antrenor cu renume din tenisul românesc a decedat. George Cerbu, cel care a insistat cu privire la importanța laturii psihologice în tenis, s-a stins din viață la 69 ani.

Mai multe articole despre:
marinel bondoc a murit tenis