Doliu în sport! A murit unul dintre cei mai mari antrenori ai României
Cel mai mare antrenor român de sărituri în apă din toate timpurile, Pantelimon Decuseară, a murit, la vârsta de 78 de ani. Sportiv de elită, legitimat la CS Dinamo București, Pantelimon Decuseară a cucerit cinci titluri naționale.
În anul 1966 a fost primul săritor român calificat în finala unei ediții a Campionatelor Europene, unde a ocupat un onorant loc 6.
A absolvit Institutul de Cultură și Educație Fizică din București, actualmente UNEFS, iar apoi s-a stabilit la Bacău, unde a fost antrenor la secția de sărituri în apă.
Munca sa, foarte apreciată deopotrivă în țară și peste hotare, a contribuit la cizelarea și creșterea valorică a numeroși sportivi români.
Momentul de vârf al carierei sale l-au reprezentat Campionatele Mondiale de juniori de la Londra, din 1992. În calitate de antrenor al lotului național, Pantelimon Decuseară l-a îndrumat pe Gabriel Cherecheș, campion mondial, în timp ce la feminin, la respectiva ediție s-au cucerit două medalii de bronz.
Pantelimon Decuseară s-a remarcat prin capacitatea sa de muncă ieșită din comun, precum și prin strategiile de pregătire utilizate.
Pantelimon Decuseară a fost arbitru FINA, calitatea de arbitru membru al juriului îndeplinind-o și în competițiile interne.
Întreaga lume a natației românești, precum și membri LEN și FINA, deplâng decesul lui Pantelimon Decuseară.