MENIU

Doi români au devenit, în premieră, campioni mondiali în versiunea WTKA Pro

Kickboxerii români Cristiana Stancu şi Cristi Spetcu sunt noii campioni mondial în versiunea WTKA Pro, graţie victoriilor obţinute în cadrul galei Superkombat, pusă în scenă de Eduard Irimia la Milano, în Italia.

În faţa a peste 2.500 de spectatori prezenţi la teatrul Linear4Ciak din Milano, Stancu a învins-o, la decizie unanimă, în duelul pentru titlul mondial feminin la categoria uşoară pe italianca Irene Martens, care a fost şi numărată o dată în repriza a doua, în timp ce Cristi Spetcu l-a deposedat de centura la categoria uşoară pe marocanul Amed West tot după o confruntare care s-a încheiat la decizie.

Cei doi au devenit astfel primii români campioni mondiali ai versiunii mondiale WTKA (World Traditional Kickboxing Association), una dintre cele mai vechi federaţii din lume, devenită partener al Superkombat în anul 2013. De altfel, circuitul condus de Eduard Irimia este una dintre cele mai interesante ţinte de colaborare pentru cele mai importante federaţii globale după ce în trecut, WAKO (World Association of Kickboxing Organizations) a fost partener la mai multe evenimente puse în scenă de promotorul român.

"Datorită expunerii mari pe care o avem, federaţiile mondiale îşi doresc în permanenţă parteneriate cu noi la nivel global, iar asta ne ajută şi pe noi pentru că aşa putem descoperi noi talente pentru piaţa profesionistă. Inclusiv Cristiana Stancu şi Cristi Spetcu sunt două produse ale colaborării cu federaţiile naţionale din ţara noastră, Federaţia Română de Kempo, respectiv Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact", a declarat Eduard Irimia.

Gala Superkombat de la Milano, unde cap de afiş au fost meciurile în care au fost implicaţi Cătălin Moroşanu, fraţii Stoica şi Amansio Paraschiv, a fost transmisă în direct la nivel global în peste 100 de ţări, iar printre spectatorii de lux ai evenimentului s-a numărat şi fostul număr 1 mondial din tenisul mondial, Ilie Năstase.