MENIU

Dinamoviştii l-au cucerit pe Răzvan Lucescu! “Sunt un exemplu de devotament!”

Răzvan Lucescu a vorbit despre motivele care l-au făcut să devină membru Elite al programului Doar Dinamo Bucureşti. Fostul antrenor al Rapidului a fost cucerit de iniţiativa fanilor dinamovişti.

Cel mai bine cotat antrenor român al momentului nu a uitat că s-a apropiat de fotbal în perioada în care Mircea Lucescu antrena în Ştefan cel Mare. Atunci când i-a fost prezentat programul Doar Dinamo Bucureşti, Răzvan a acceptat pe loc să devină un susţinător al acestuia.

“Sincer, mi se pare un lucru extraordinar ceea ce încearcă fanii şi este un exemplu de urmat. E un exemplu de devotament pentru clubul iubit. Dinamo înseamnă copilăria şi adolescenţa mea, prima legătură stabilită prin tatăl meu. Rapid înseamnă maturitatea, împlinirea ca om de performanţă. Ce-am făcut pentru Dinamo pot face şi pentru Rapid, ideile de acest gen sunt de apreciat, mi se par fenomenale, mai ales în fotbalul nostru. 

Sincer, eu aş ajuta şi mai mult. Momentan, am făcut acest prim pas. Pot doar să le recomand şi altor fani să contribuie pentru Dinamo, fiindcă acest club trebuie să meargă înainte. Prin efortul tuturor” – a declarat Lucescu pentru Gazeta Sporturilor.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.

Mai multe articole despre:
razvan lucescu fani dinamo ddb socios liga 1 romania