MENIU

Dinamo a oprit comenzile online la bilete pentru meciul cu Steaua din cauza Arenei Naționale

Dinamo a oprit comenzile online la bilete pentru meciul cu Steaua din cauza Arenei Naționale

Clubul de fotbal Dinamo București a oprit comenzile online pentru bilete la derby-ul cu Steaua București, programat pe Arena Națională, până la reglementarea problemelor legate de autorizația de securitate pentru cel mai mare stadion al țării, potrivit unui comunicat dat publicității, sâmbătă, de gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.

''Clubul din Ștefan cel Mare cere înțelegere din partea suporterilor care și-au comandat online bilete la derby și așteaptă alături de toată suflarea dinamovistă remedierea acestei situații la 'Arena Națională' pentru buna desfășurare a unicului derby. În cazul în care partida Dinamo — Steaua se va disputa pe stadionul din Ștefan cel Mare, suporterii dinamoviști vor primi contravaloarea biletelor comandate prin platforma oficiala de ticketing a clubului nostru'', se arată în comunicatul citat de AGERPRES.

Derby-ul FC Dinamo București — FC Steaua București a fost programat duminică 22 noiembrie, la ora 20,30, pe Arena Națională.

Meciul dintre Steaua și FC Botoșani, care urma să se joace duminică 8 noiembrie pe Arena Națională, a fost mutat la Cluj-Napoca, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' (se va juca duminică, de la 20,30, n. red.), deoarece stadionul bucureștean nu a obținut autorizația de de securitate la incendiu, a anunțat Liga Profesionistă de Fotbal.