Dezvăluirile șoc făcute de Serena Williams
Serena Williams, cea mai titrată jucătoare din Era Open, s-a aflat la un pas de moarte în urmă cu doar câteva luni! Dezvăluirea şocantă a fost făcută chiar de Serena, care şi-a deschis sufletul în faţa jurnaliştilor de la CNN.
Serena Williams (36 de ani) a povestit că starea ei de sănătate a fost una critică în luna septembrie, atunci când a născut-o pe fiica sa, Alexis Olympia. Marea campioană americană s-a temut pentru viaţa ei după ce a întâmpinat complicaţii la naştere, notează Mediafax.ro.
"Aproape că am murit după ce am născut! Fiica mea s-a născut prin cezariană, după ce bătăile inimii i-au scăzut dramatic în timpul contracţiilor. Au urmat 6 zile de coşmar! Totul a început cu un embolism pulmonar, adică o situaţie în care una sau mai multe artere din plămâni sunt blocate de un cheag de sânge", a spus Serena
Fostul număr 1 mondial a mai spus că nefericitul episod a lăsat urme puternice în viaţa ei.