MENIU

Demiteri în urma scandalului de corupţie de la FIFA

Confederația de fotbal a Americii de Nord, Centrale și Caraibelor (CONCACAF) a decis joi să îi revoce din funcții pe președintele Jeffrey Webb și pe Eduardo Li, membru al Comitetului său Executiv. Ambii oficiali se află printre cele 14 persoane inculpate de justiția americană pentru corupție.

În conformitate cu statutele CONCACAF, Comitetul executiv i-a revocat (cu titlu provizoriu) din funcțiile lor pe preşedintele Jeffrey Webb și pe Eduardo Li, președintele federației costaricane. În postul de vicepreședinte al CONCACAF a fost numit Alfredo Hawit, a anunțat organizația într-un comunicat transmis de AFP.

A fost disponibilizat de asemenea, secretarul general al forului localizat la Miami (Florida), Enrique Sanz.

Webb, președintele federației de fotbal din Insulele Cayman, îi succedase în 2012 la conducerea CONCACAF controversatului Jack Warner, pus și el sub acuzație de justiția americană.

Grație funcției din CONCACAF, Webb făcea parte din Comitetul Executiv al FIFA, fiind unul dintre vicepreședinții forului mondial.

CONCACAF a mai anunțat că încredințează președinților federațiilor canadiană, Victor Montagliani, americană, Sunil Gulati, și mexicană, Justino Compean, ''responsabilitatea formării unei comisii care să evalueze derularea operațiunilor comerciale ale CONCACAF, în lumina ultimelor dezvăluiri''

''Suntem profund dezamăgiți de afirmațiile justiției, care demonstrează încă o dată că organizația CONCACAF fost victima unei fraude'', a subliniat Alfredo Hawit, noul conducător al forului, citat de Agerpres.

Mai multe articole despre:
FIFA corupţie scandal revocare Webb Li