MENIU

Dan Petrescu a refuzat o ofertă din Anglia și a preluat, oficial, frâiele celor de la ASA Tg. Mureș

Dan Petrescu a fost prezentat, în mod oficial, ca antrenor al echipei de fotbal ASA Tg. Mureș - vicecampioana României, după ce a condus antrenamentul de joi dimineață al vicecampioanei României. Fostul internațional, a declarat, cu acest prilej, în cadrul unei conferințe de presă ținută la sediul clubului ardelean: „Va fi foarte greu să repetăm rezultatele din sezonul trecut”.

Dan Petrescu le-a spus jurnaliștilor că este fericit să preia frâiele unei echipe care a ajuns pe locul 2 anul trecut, deși, inițial, nu a dorit să se întoarcă în România. „Așteptam o propunere din străinătate”, a spus „Bursucul”, adăugând că nu a voit să stea prea mult fără echipă, cu atât mai mult cu cât s-a simțit dorit de cei de la ASA. „Am avut o ofertă din Anglia, dar nu am fost convins de ea”, a mai spus noul antrenor din cetatea mureșeană.

„I-am felicitat pe cei de aici, au făcut un campionat extraordinar. Pretențiile sunt mult mai mari acum. Cine va juca împotriva lui ASA va juca mult mai motivată. Doar Steaua va avea o presiune mare decât noi”, a adăugat Petrescu, subliniind că speră să aducă rezultatele pe care le dorește toată lumea.

„Mă bucur că Gabi Mureșan a rămas, a fost una din dorințele mele. Orice echipă care vrea să participe în Europa League vrea să ajungă în grupe, afirmă Petrescu. La rândul său, Bogdan Mara, președintele clubului, a declarat că, până luni-marți, speră să aibă 90% din lotul pe care îl dorește și să facă prezentarea oficială a echipei pentru următorul sezon. ”Obiectivul nostru este să jucăm în grupele Europa League”, a subliniat Mara.

Cea mai bună performanță a lui Dan Petrescu este cîștigarea titlului național cu Unirea Urziceni în Liga 1. Noul antrenor al ASA Tg. Mureș, în vârstă de 47 de ani, a antrenat ultima oară echipa „Al Arabi” din Qatar. În Liga 1 le-a mai pregătit pe Sportul și Rapid.