DAN PETRESCU. Anunț SENZAȚIONAL făcut după concediere
Dan Petrescu, tehnician care şi-a reziliat contractul cu Dinamo Moscova, a declarat, miercuri, la sosirea la Bucureşti, că nu va prelua nicio echipă până în vară deoarece următoarele trei luni le va dedica familiei.
"Singurul lucru pozitiv e că îmi voi pune familia pe primul loc, pentru că de cinci ani, de când sunt în Rusia, mi-am văzut familia foarte rar. Sper ca două-trei luni să mă relaxez şi să mă gândesc la ei. Nu o să pot stau foarte mult fără fotbal, pentru că pentru altceva nu sunt făcut. Dar orice ofertă e acum, nu mă interesează, decât dacă cineva are un plan serios. Dacă vine o ofertă acum, nu aş antrena decât din sezonul viitor. Prioritatea va fi o echipă din străinătate pentru mine. Cred că în două-trei luni ceva se va întâmpla" a afirmat Petrescu pe Aeroportul Henri Coandă.
Antrenorul nu regretă faptul că a refuzat în pauza competiţională din iarnă oferte de cluburi din Anglia sau Italia. "Nu îmi pare rău că nu am plecat în Anglia, pentru că aveam contract. De când sunt la Dinamo Moscova au fost oferte foarte mari, echipe pe care nu pot să le spun. Au fost echipe nu numai din Anglia, ci şi din Rusia, din Italia, dar a trebuit să încerc să-mi respect contractul", a spus tehnicianul.
Dan Petrescu a menţionat că în campionatul Rusiei antrenorii echipelor de pe locurile doi, trei şi patru au fost demişi, singurul care a rezistat din top fiind Leonid Kuciuk, cel care conduce liderul Lokomotiv Moscova.
"Le-am spus că e prea devreme (n.r. - pentru a-şi propune ca obiectiv câştigarea titlului), sunt paşi prea mari, că trebuie făcuţi paşi mici şi de aceea a fost toată această presiune, dar relaţia mea cu jucătorii a fost excelentă. Eu sunt ca un mecanic care repară maşini stricate, şi pe la Unirea Urziceni la fel, pe Kuban am luat-o din a doua ligă şi am lăsat-o pe locul şase, pe Dinamo am luat-o de pe ultimul loc şi am lăsat-o pe locul patru. Sunt foarte bun să iau maşini stricate şi să le las gata de Formula 1. Cam aşa a fost munca mea şi în Rusia. Nu am ce să-mi reproşez. Dacă eram pe ultimul loc aş fi fost foarte trist şi dezamăgit, dar echipa este pe un loc de Liga Europa iar acesta este obiectivul adevărat. Nu cred că a fost ceva necurat cu Anji. Pur şi simplu a fost o zi proastă, din partea tuturor, a antrenorilor, a jucătorilor, dar în fotbal se întâmplă. Dacă cineva are răbdare cu antrenorul, poate să-l lase la locul lui, dar în fotbalul de azi nu mai e răbdare. Spaletti a fost dat afară de pe locul doi, Karpin de pe locul trei, eu de pe locul patru. Doar cel de pe primul loc a rezistat", a explicat Petrescu.
El a adăugat că jucătorii şi angajaţii clubului Dinamo Moscova regretă plecarea lui. "Mă bucur că am plecat cu capul sus, să fim prieteni, să rămânem în condiţii cordiale. Nu au fost ţipete, certuri, ceea ce pentru mine este foarte important. Nu vreau să mă laud, oamenii din club toţi au plâns. Tot timpul când am plecat am lăsat regrete în spatele meu şi la Kuban, şi la Wisla. Balazs Dzsudzsak mi-a dat un mesaj emoţionant când am plecat, el a suferit cel mai mult. Chiar se roagă ca într-o zi să lucreze din nou cu mine şi îmi doreşte tot binele şi chiar ar vrea să mă gândesc la el dacă plec undeva. E clar, dacă voi ajunge la o echipă puternică, el va fi în vederile mele", a precizat tehnicianul.
Gruparea Dinamo Moscova a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, că înţelegerea cu antrenorul Dan Petrescu a fost încheiată prin acordul părţilor în urma unei şedinţe care a avut loc la baza de antrenament de la Novogorsk.