Cupa Romaniei. Şumudică, antrenorul Astrei, şi-a aflat adversarul din finală, după Voluntari - CSU
FC Voluntari s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a terminat la egalitate, 0-0, cu CS Universitatea Craiova, la Chiajna, în manșa a doua a semifinalelor competiției.
Ilfovenii au reușit cea mai mare performanță din istoria clubului grație victoriei cu 1-0 din tur, de la Drobeta-Turnu Severin.
În meciul de la Chiajna, Universitatea a dominat teritorial jocul, dar și-a creat puține ocazii de gol, cea mai mare fiind reușită de tânărul Andrei Burlacu (17), mingea lovind de două ori bara la șutul său.
În ultimul act, FC Voluntari o va întâlni pe Astra Giurgiu, care a trecut de ACS Poli Timișoara cu 4-1 și 3-0, în cealaltă semifinală, conform Agerpres.
Finala se va juca pe 27 mai, pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploiești.