CUPA MONDIALĂ 2014. Începe sărbătoarea fotbalului în Brazilia
CUPA MONDIALĂ 2014. Preşedintele Braziliei apără cu fermitate cheltuielile făcute pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal. Dilma Rousseff s-a adresat naţiunii printr-un mesaj televizat în care a explicat câte alte investiţii au fost făcute în beneficiul direct al populaţiei, în speranţa că protestele nu vor tulbura competiţia sportivă. Cupa Mondială debutează mâine, la Sao Paulo cu meciul dintre Brazilia şi Croaţia.
CUPA MONDIALĂ 2014. Dacă brazilienii sunt încă sceptici, pentru restul lumii sărbătoarea fotbalului a început. La Melbourne, în Australia a fost ridicat în aer un balon cu forma statuii lui Isus din Rio de Janeiro, iar şamanii din Peru au făcut deja predicţii pentru finală.
Chiar dacă s-au cheltuit sume fabuloase pentru organizarea Cupei Mondiale, fotbaliştii cazaţi deja în Brazilia au identificat şi primele probleme.
Un fundaş italian a descoperit într-o baie, două vase de toaletă unul lângă celălalt. Situaţia nu ar fi atras atât de mult atenţia, dacă n-ar exista o coincidenţă stranie cu un caz identic semnalat în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci.
Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale FIFA Brazilia, în direct, la Televiziune Română
Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale FIFA Brazilia 2014 va fi transmisă pe 12 iunie, de la ora 21.00, în direct, la TVR 1, TVR HD şi, online, pe tvrplus.ro, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Televiziunea Română.
Din 12 iunie până pe 13 iulie, spectacolul fotbalistic de la Cupa Mondială FIFA Brazilia 2014 va fi difuzat, în direct şi în exclusivitate, la TVR 1, TVR 2, TVR HD şi pe TVR+.
Un total de 64 de partide de fotbal va transmite TVR în exclusivitate de la Cupa Mondială FIFA, desfăşurată în acest an în Brazilia. 59 de studiouri Mondial 2014 vor completa, de la Bucureşti, transmisiunile directe din Brazilia. În cele 32 de zile de Campionat Mondial de fotbal, defăşurat în perioada 12 iunie-13 iulie, TVR va dedica peste 420 de ore sportului rege, fie că este vorba despre transmisiuni în direct ale partidelor de fotbal, fie că este vorba despre studiouri de dezbatere conexe transmisiunilor directe.
TVR 1 şi TVR HD vor avea cele mai multe ore de program de la evenimentul verii - câte 200 de ore fiecare, iar TVR 2 va aloca peste 20 de ore transmisiunilor sportive. Integral şi în direct, internauţii vor putea viziona Cupa Mondială FIFA Brazilia 2014 online pe platforma video a TVR - tvrplus.ro - care este disponibilă şi pe mobil şi pe tabletă.
Şase jurnalişti vor comenta de la faţa locului meciurile Cupei Mondiale: Marian Olaianos, Emil Hossu Longin, Bogdan Tomulică, Dragoş Bocanaciu, Florin Mihoc şi comentatorul Radio România Cătălin Cîrnu, care se alătură echipei TVR de comentatori. Narcis Şelaru şi Sorin Hobana vor asigura comentariul unor partide de la Bucureşti, iar Tudor Furdui şi Cristi Mîndru vor fi gazdele studiourilor Mondial 2014, care vor preceda partidele de fotbal.
"Din cele 12 oraşe în care se desfăşoară Cupa Mondială în acest an, noi vom acoperi 8 oraşe: Brasilia, Rio de Janeiro, Salvador, Recife, Fortaleza, Natal, Sao Paulo şi Belo Horizonte. Este prima dată când şase comentatori vor avea de acoperit un continent. Ne bazăm pe sprijinul colegilor de la Bucureşti - producătorii, redactorii, comentatorii şi prezentatorii redacţiei sport a TVR. Va fi un superb maraton fotbalistic pentru care ne-am pregătit astfel încât telespectatorii nostri să se bucure cât mai mult. TVR este singura televiziune din România care transmite Cupa Mondială în direct, aşa că fani ai fotbalului vă aşteptăm la TVR!", a declarat Emil Hossu Longin, coordonatorul Departamentului Emisiuni şi Ştiri Sportive de la TVR.
Jurnaliştii Ovidiu Ioaniţoaia şi Dumitru Graur, antrenorii Aurel Ţicleanu şi Mihai Stoichiţă, dar şi internaţionalul Gabi Popescu (participant la CM din ’98) vor fi specialiştii invitaţi la studiourile Mondial 2014 pentru a comenta partidele, şansele de calificare ale echipelor în fiecare fază a campionatului, evoluţii etc.
Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale FIFA Brazilia 2014 are loc pe 12 iunie şi va fi transmisă de TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro în direct de la ora 21.00. De la ora 23.00, prima partidă a Cupei Mondiale - Brazilia-Croaţia - va fi comentată pentru TVR, în direct de la Sao Paulo, de Dragoş Bocanaciu.
CUPA MONDIALĂ 2014: Golurile, fazele cele mai importante şi clasamentul grupei direct de pe Google
În timpul Campionatului Mondial, dacă sunteţi pe drum şi vreţi informaţii rapide, puteţi să scrieţi pur şi simplu numele echipelor participante şi veţi primi informaţii despre acestea sau despre meciuri.
În timpul partidei veţi afla cine sunt jucătorii care sunt pe teren, golurile, fazele cele mai importante şi clasamentul grupei direct de pe Google. Citeste mai mult pe playtech.ro.
CUPA MONDIALĂ 2014. Pariorii chinezi se bazează pe urși panda prezicători pentru a-i ajuta să-și plaseze mizele la meciurile de la Cupa Mondială din Brazilia, a anunțat agenția China Nouă, citată de AFP.
Începând din optimi, urșii vor urca într-un copac în care se va afla un drapel național al echipei alese, precizează China Nouă.
Chinezii speră că urșii vor oferi pronosticuri la fel de bune precum caracatița Paul la Cupa Mondială din Africa de Sud.