Cupa Davis: România - Spania, scor 0-2 la finalul primei zile
Adrian Ungur, locul 185 ATP, a fost învins, vineri, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-1, de Roberto Bautista Agut, locul 15 ATP, astfel că România este condusă de Spania, cu 2-0, în întâlnirea care se desfăşoară în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în turul al doilea al Zonei Euro-africane a Cupei Davis.
În primul meci, Marius Copil, locul 163 ATP, a fost învins, vineri, cu scorul de 7-6 (4), 5-7, 6-4, 3-6, 6-3, de Feliciano Lopez, locul 20 ATP, conform news.ro.
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc meciul de dublu, Florin Mergea/Horia Tecău - Pablo Carreno Busta/Marc Lopez, iar duminică, de la ora 13.00, se vor juca ultimele partide de simplu:
Marius Copil - Roberto Bautista Agut;
Adrian Ungur - Feliciano Lopez.
Învingătoarea întâlniri România - Spania, care va fi transmisă de Digi Sport, va merge în septembrie la barajul pentru Grupa Mondială, în timp ce învinsa va evolua în continuare în Grupa I a Zonei Euro-africane.
Mai multe articole despre:
Cupa Davis