MENIU

Cum a ajuns Sara Errani în sferturi la Bucharest Open

Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani, a doua favorită, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, joi, la Arenele BNR din Capitală, după ce compatrioata sa Francesca Schiavone a abandonat.

Schiavone a luat primul set cu un sec 6-1, dar Errani a revenit în setul secund și s-a impus cu 6-2, iar apoi ''veterana'' Schiavone a renunțat după o oră și 11 minute, conform Agerpres.

Errani (29 ani, 21 WTA) are 3-1 în meciurile directe cu Schiavone (36 ani, 101 WTA), pe care a mai învins-o anul trecut în primul tur la Wimbledon și în 2014 în turul al doilea la Madrid. Schiavone câștigase singurul său meci în 2011, în turul al doilea la Madrid.

În sferturi, Errani, finalistă anul trecut la București, o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 7.

Rezultatele de joi:
simplu, optimi de finală
Danka Kovinic (Muntenegru/N. 6) — Polina Leikina (Rusia) 6-3, 6-2
Anastasija Sevastova (Letonia/N. 7) — Patricia Țig (România) 6-2, 6-2
Simona Halep (România/N. 1) — Isabella Șinikova (Bulgaria) 6-4, 6-3
Sara Errani (Italia/N. 2) — Francesca Schiavone (Italia) 1-6, 6-2, abandon Schiavone

dublu, sferturi de finală
Lenka Kuncikova/Karolina Stuchla (Cehia) — Oksana Kalașnikova (Georgia)/Iaroslava Șvedova (Kazahstan/N. 1) 6-1, 5-7, 10-4
Jessica Moore (Australia)/Varatchaya Wongteanchai (Thailanda) — Andreea Mitu (România)/Alicja Rosolska (Polonia/N. 3) 2-6, 7-5, 17-15

Mai multe articole despre:
Sara Errani