CT Popescu a zdrobit-o, pur şi simplu, pe Ostapenko, după victoria lui Buzărnescu în faţa letonei
Mihaela Buzărnescu a reuşit o victorie de senzaţie în faţa letonei Jelena Ostapenko, scor 6-1, 6-3, miercuri seara, în runda a doua a turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.113.000 dolari, şi s-a calificat în optimile de finală.
Buzărnescu (29 ani, 43 WTA), care la începutul anului trecut ocupa locul 540 în ierarhia mondial, a obţinut prima sa victorie din carieră în faţa unei jucătoare din top 10, impunându-se după doar 65 de minute în meciul cu campioana de la Roland Garros (20 ani, 6 WTA).
Jelena Ostapenko şi-a creat o serie de contestatari graţie atitudinii sale. Printre ei se numără şi reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu, care şi în trecut a criticat-o pe sportiva baltică pentru derapajele avute. Acum, după ce Mihaela i-a aplicat o corecţie severă Alonei, CTP şi-a expus opinia.
"Vă mărturisesc că fiecare înfrângere încasată de țopârlanca umflată în pipotă Ostapenko (și-a făcut și acum numărul, jignind prostește arbitrul), sunt și eu om, mă bucură. Cu atât mai mult mi-a crescut inima văzând ce corecție meseriașă, rece și strivitoare i-a aplicat Buzz a noastră. A fost întâlnirea a două destine: Mihaela Buzărnescu a avut până de curând, la 29 de ani, în ciuda talentului și muncii susținute, din pricina accidentărilor nenumărate și neșansei, un parcurs în tenis mult sub valoarea pe care, iată, e capabilă s-o arate. Răzgâiata Ostapenko a cunoscut gloria câștigării Roland Garrosului la 20 de ani, mulțumită conjuncturii și norocului - o victorie cu care nu face decât să se spele pe cap. Am sentimentul că în lumea asta se mai face și dreptate, e adevărat, la Doha, nu în România!", a spus Cristian Tudor Popescu, pentru republica.ro, preluat de Digisport.