CSM Bucureşti, calificare dramatică în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin
Campioana en-titre a României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a terminat la egalitate cu echipa rusă Rostov Don, 22-22 (11-12), într-un meci din Grupa principală 1 a Ligii Campionilor, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Partida s-a disputat în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst Ghermănescu'' din Capitală.
Marcatoarele CSM au fost Kurtovici 5 goluri, Neagu 5, Gullden 3, Niombla 3, Mehmedovici 2, Udriştoiu 1, Frafjord 1, Jorgensen 1, Hagman 1
Cu 12 puncte acumulate şi trei etape rămase de disputat, CSM București s-a calificat matematic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, fiind imposibil de depăşit de ultimele două clasate, Krim şi FCM, indiferent de rezultate.
Foto: prosport.ro