MENIU

Cristian Tudor Popescu o apără pe Simona Halep. Ce spune despre parcursul sportivei de la Miami

Simona Halep, a treia favorită, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, după ce a dispus cu 4-6, 7-5, 6-2 de australianca Samantha Stosur.

Halep (25 ani), numărul cinci mondial, care a legat în premieră în Florida mai multe victorii, s-a impus în fața jucătoarei de la Antipozi, cap de serie numărul 14, după două ore și zece minute.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit la sport.ro despre parcursul Simonei Halep de la Miami.

"Dupa saptamani in care Simona a fost silita sa indure pauza competitionala, durerile de genunchi si nesiguranta, dupa o infrangere clara cu Mladenovic si victorii simple cu jucatoare mai slab cotate, Simona avea nevoie de acest meci cu Stosur. Uneori, un meci castigat greu valoreaza mai mult decat unul castigat usor. Avea nevoie sa fie impinsa, solicitata la maximum. Ceea ce mi s-a parut hotarator in acest meci nu este nici serviciul, nici forehand-ul, nici backhand-ul. Este privirea Simonei in momentele dificile. A fost acea privire rece, netulburata, chiar si la 5-2 si 5-4 cu minge de meci pentru Stosur. Privirea nu s-a clatinat la Simona. Aproape ca am fost sigur ca va reveni de la 5-2."

"Va conta mult meciul asta castigat atat de greu de Simona. E posibil ca ea sa se duca acum spre semifinala, finala, pentru ca si-a recastigat increderea. Asta era problema ei principala, dupa atatea si atatea saptamani. Acum, Simona a reinvatat sa castige. Acum, Simona seamana cu "Mangusta". I-am regasit acea privire care isi fixeaza adversara si danseaza in jurul ei."

"Halep are in Romania multi contestatari dupa infrangeri pentru ca noile tehnologii pun in valoare zacamintele de prostie uriase din aceasta tara. Ele au existat mereu, dar acum, datorita internetului, ies la suprafata in toata splendoarea lor. Este vorba despre cantitatea de imbecili din aceasta tara foarte mare. Oameni care nu au habar ce inseamna 15-30 sau lung de linie, acum comenteaza foarte avizat, superior, dispretuitor jocul Simonei. E un fenomen social, nu au nicio legatura cu tenisul. Simona ii excita, le gadila simtul agresivitatii imbecile". a declarat CTP in direct la Sport.ro.

Românca și-a asigurat un cec de 146.575 dolari și 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe britanica Johanna Konta, victorioasă cu 7-5, 6-1 în fața spaniolei Lara Arruabarrena. Konta (25 ani, 11 WTA), cap de serie numărul 10, a câștigat singurul meci anterior dintre cele două jucătoare, disputat în 2015, la Wuhan (China), în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5. Va fi o avanpremieră a meciului de Fed Cup dintre echipele României și Marii Britanii.

Mai multe articole despre:
Simona Halep