Coronavirusul lovește și în handbalul românesc! CSM București și Dinamo au retras biletele de la vânzare
Oficialii CSM București au luat decizia de a retrage de la vânzare biletele pentru meciul din 11 martie, cu campioana en-titre, SCM Râmnicu Vâlcea, după ce Raed Arafat a anunțat că toate adunările cu peste 1000 de persoane vor fi interzise.
CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea, cel mai așteptat meci din handbalul feminin românesc, se va juca fără spectatori. Cele două echipe reprezintă România în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
„În urma ultimelor măsuri comunicate de Raed Arafat cu privire la Covid-19, vă informăm că biletele pentru meciul de handbal feminin dintre CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea, au fost scoase de la vânzare. Rămânem în legătură cu autorităţile şi vom reveni cu detalii de îndată ce primim informaţii noi! Vă mulţumim pentru înţelegere!”, au transmis oficialii de la CSM Bucureşti.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.
Mai multe articole despre:
coronavirus
handbal
csm bucuresti
dinamo
decizie
meciuri fara spectatori
raed arafat