Coronavirus | Un club de fotbal din România donează bani unui spital de boli infecțioase
Sistemul medical din România este suprasolicitat, pe fondul pandemiei de coronavirus. Medicii se plâng de faptul că nu au suficiente echipamente de protecție și alte materiale.
O inițiativă lăudabilă vine de la ACS Steagul Roşu, club care a decis să doneze bani pentru Spitalul de Boli Infecţioase din Brașov.
ACS Steagul Roșu evoluează în Liga a 4-a Brașov și se află pe locul 8 din 16, după 18 etape scurse din sezonul 2019-2020.
Clubul de fotbal din Brașov a trimis o scrisoare către unitatea medicală, prin care a cerut un număr de cont în care să vireze sumele strânse, potrivit site-ului FRF. ACS Steagul Roșu mizează pe cotizaţiile membrilor și donaţii.
La ora actuală, România a raportat 794 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 13 persoane au murit.
“Trăim în acest oraş, ne desfăşuram activitatea în acest oraş şi cu siguranţă că ajutorul nostru este nesemnificativ la ceea ce reprezintă nevoile unui spital în astfel de momente, dar dorim să ne aducem aportul, atât cât putem, la ceea ce reprezintă urgenţele de zi cu zi, în astfel de momente. Sportivii echipei de seniori, membrii asociaţi şi cotizanţi ai clubului, părinţi şi toţi cei care ne sunt aproape de acest club vom ajuta aşa cum poate fiecare. Mulţumim tuturor cadrelor medicale, medici şi asistenţi, infirmieri, pentru munca titanică pe care o depun, pentru eforturile supraomeneşti şi pentru riscul la care sunt expuşi“, a spus Eduard Gherghe, conducător al clubului din Brașov.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.