MENIU

Cornel Dinu, atac devastator la Florin Călinescu: "Un actoraș cu miştocărie de ţaţă de şanţ"

Cornel Dinu s-a enervat după ce Florin Călinescu a declarat că el și Mircea Lucescu au fost vinovați pentru faptul că Nicolae Dobrin nu a jucat niciun minut la Mondialul din 1970.

”Un actoraş care, jucând de la început un rolişor de „prăduitor”, cum se spune la Rahova, în «Lumini şi umbre», a rămas cam la fel şi în zilele noastre.

Numai că în devălmăşia de mitocănie şi tupeu obraznic emanate ades de televiziunile fără număr de la noi, a avut succes. Pentru aşa ceva, n-a avut nevoie nici de sufleur, ca în minusculele roluri de mai mult purtat tava, pontate la teatru.

Abjecţiile debitate despre tot şi despre toate într-o miştocărie de ţaţă de şanţ şi ulucă, ce n-a auzit că există curs gimnazial, l-au scos la lumina mahalalelor.

Practic, a accentuat întunericul de acolo. Dispărând prin distrugere premeditată după 1990, prea repede, eşalonările valorice, obraznicul urbei a triumfat.

S-ar putea ca memoria să-ţi joace feste. Ai stat de câteva ori la masă cu mine şi cu Gino Iorgulescu la «Calcio» din `Amzei` – ce-i drept, te acceptam pe post de `măscărici`, spre ore înaintate – şi ţi-am povestit cu lux de amănunte cum au stat lucrurile”, a spus Dinu, pentru Fanatik.

Mai multe articole despre:
cornel dinu florin calinescu