Christoph Daum, declarații uluitoare după eşecul din Muntenegru. Ce spune despre demisie
Naționala de fotbal a României a pierdut orice șansă de calificare la Cupa Mondială din 2018, după ce a fost învinsă de formația Muntenegrului cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Gradski Stadion din Podgorica, într-un meci din Grupa E a preliminariilor competiției.
Christoph Daum a spus că acordul cu FRF se încheie după aceste preliminarii, în caz de ratare a calificării la CM 2018. Neamţul nu şi-a prezentat demisia, dar afirmă că va avea o discuţie decisivă cu Răzvan Burleanu.
"Trebuie să construim o echipă nouă. Am văzut câteva faze bune în meci, dar până se vor adapta jucătorii, avem nevoie de o echipă nouă. Am văzut progres, am fost foarte motivaţi, dar nu ne-am putut crea ocazii de gol. Cred că fiecare meci a fost important, dar încă de la primul meci am avut probleme. Am ratat şi penalty în tur, cu Muntenegru. Echipa trebuie reînnoită, avem nevoie de jucători tineri.
Nu depinde de mine dacă voi continua, nu voi lua eu această decizie. Contractul spune că, automat, dacă nu ne vom califica, se termină după aceste preliminarii. Vom lua o decizie care să fie cea mai bună pentru România. Am învăţat foarte multe despre România, despre fotbalul românesc. Este un proces lung. Am fost fericit să fiu aici, împărtăşesc şi eu dezamăgirea alături de toţi fanii români.
Dacă îmi dau demisia? Este doar o întrebare de presă. Nimeni nu este vinovat pentru ratarea calificării, trebuie să învăţăm din acest eşec, să devenim mai buni. Trebuie să discut cu preşedintele federaţiei, am fost atacat din multe părţi. Este o plăcere să muncesc pentru România, trebuie să discut cu preşedintele. Sunt puţin dezamăgit, trebuie să mă calmez. Sunt supărat din cauza rezultatului. De 8-9 luni mă tot întrebaţi dacă voi demisiona, acum n-am un răspuns la mine, mă voi gândi. Nu vreau să du un răspuns influenţat de emoţii, mă voi gândi", a spus Christoph Daum.