CFR, ASA Tg Mureș, Petrolul și Rapid, depunctate de prima instanță a Comisiei de Licenţiere
Cluburile CFR Cluj, ASA Târgu Mureș, Petrolul Ploiești și Rapid au primit sancțiuni cu depunctarea în următorul sezon pentru neîndeplinirea criteriilor financiare din partea instanței de fond a Comisiei de Licențiere, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, surse din cadrul Federației Române de Fotbal.
Rapid nu e sigură încă dacă FRF va aplica sancțiunea de 6 puncte penalizare din acest sezon dictată de FIFA, din cauza unei datorii către un fost jucător. Giuleștenii susțin că au plătit, dar fotbalistul nu a trimis dovada plății spre forul mondial.