MENIU

Centura de campion mondial a lui Muhammad Ali, scoasă la licitație! Prețul de pornire, uriaș

Casa de Licitaţii Heritage Auctions din Dallas va scoate la licitaţie, pe 10 septembrie, centura de campion mondial al legendarului pugilist Muhammad Ali, care s-a stins din viaţă, pe la începutul lunii iunie, la vârsta de 75 de ani.

Pentru centura de campion mondial la categoria grea WBC, considerată ca fiind cel mai valoros obiect care i-a aparţinut celebrului boxer, se estimează că se va obţine o sumă uriaşă, preţul de pornire la licitaţie fiind de 600.000 de dolari, scrie Rador.

Această centură i-a fost acordată lui Muhammad Ali, după ce boxerul l-a învins pe adversarul său George Foreman, în anul 1974, în Zair.

Printre obiectele care vor mai fi scoase la licitaţie figurează shortul pe care l-a purtat boxerul la meciul respectiv, acesta având un preţ de pornire de 100.000 de dolari.

Scrisoarea scrisă de boxer în anul 1964, în care acesta explica motivele pentru care şi-a schimbat numele din Cassius Clay în Muhammad Ali şi motivul pentru care a trecut la religia islamică, va fi scoasă la licitaţie la acelaşi preţ de pornire.

Mai multe articole despre:
centură licitaţie Muhammad Ali